Cristina Gadibadi, antreprenor în Suedia: „Implicați-vă în proiecte, Investiți în sine, Călătoriți și Cunoașteți oameni mulți și diferiți”

Written by Daniela Hadei. Posted in Interviuri

Este o tânără frumoasă, deosebită, se numește Cristina Gadibadi și are 24 de ani. S-a născut în R. Moldova, iar în prezent locuiește în Stockholm, Suedia, alături de soț și fiică, acolo unde îmbină perfect viața de familie, voluntariatul, propria afacere și un job pe care îl adoră.

„Avalanșă de proiecte locale, naționale și internaționale”

Prietenii o cunosc drept o tânără foarte activă, mereu implicată în activități și proiecte, iar încă din anii de școală, Cristina a fost mereu interesată să facă ceva mai mult decât studii. „Din clasa a VII-a am început să fac voluntariat, când am devenit membru în consiliul elevilor din Liceul Teoretic „C. Stere”. Apoi, am devenit voluntar la Centrul de Resurse pentru Tineret „Dacia”, după care, s-a pornit o avalanșă de proiecte locale, naționale și internaționale. Pentru mine, voluntariatul este cea mai reușită metoda de a-ți face bine, prin  îmbunătățirea vieții celor din jur. Satisfacția pe care o primești când vezi rezultatele muncii tale îți dă atâta energie și te inspiră să devii mai bun, și mai bun pe zi ce trece”, ne povestește frumoasa mămică.

„Dedicația și pasiunea pentru cauză – piatra de temelie în activitatea oricărui voluntar”

Cristina Gadibadi este membru, dar și fondatoarea Asociației Obștești „Tres Sorores”, iar cât s-a aflat la Chișinău a fost și voluntar în C.R.T „Dacia”, Centrul Internațional „La Strada” și în Parlamentul Tinerilor (legislatura a III-a), Preşedintele Consiliului Studențesc al Facultății „Business şi Administrarea Afacerilor”, ASEM, membru în Consiliul Mare al „Facultății Business şi Administrarea Afacerilor”, ASEM, Ambasadorul programului internațional „One Young World” în Moldova, membru al „Asociației Pentru Dezvoltare Creativă”, voluntar în programul „Global-Changemakers” al Consiliilor Britanice și apoi, membru în organizația „Student Nobel Night Cap” din Suedia. „Am realizat și m-am implicat în proiecte de nivel local, național și internațioanal. La nivel local, am realizat proiecte de salubrizare a zonelor orașului, activități de caritate și campanii de informare. Cel mai mare proiect pe care l-am implementat a fost „Kids Connected” – o serie de activități pe parcursul unui an, menite să integreze copiii orfani în societate. La nivel național și internațional, am participat în proiecte ce vizau politicile de tineret, egalitate și incluziune, drepturile femeii și altele. Din experiența mea, pot spune că dedicația și pasiunea pentru cauză sunt foarte convingătoare și în general, sunt piatra de temelie în activitatea oricărui voluntar”, consideră tânăra.

„Noi orizonturi și prieteni în toate colțurile lumii”

Cristina precizează că voluntariatul a maturizat-o și a făcut-o mai conștientă de poblemele din jur și mai mulțumită de ceea ce are. „De asemenea, mi-am făcut mulți prieteni în toate colțurile lumii, am descoperit țări și culturi diferite, mi-am deschis noi oriznturi. Și desigur, voluntariatul a trezit în mine calitățile de lider și antreprenor, care îmi sunt foarte utile în prezent. Cred că voluntariatul este esențial pentru fiecare tânăr. Studiile sunt importante – evident, dar într-o țară dezvoltată studiile nu te diferențiază – ele sunt o simplă normalitate. Voluntariatul, pe de altă parte, te scoate în evidență și te pune în valoare din alt unghi. Și chiar dacă activitățile de voluntariat necesită o implicare de timp, energie și dedicație – efectele benefice pe termen lung merită toate eforturile”, zice tânăra, care a vizitat Statele Unite ale Americii prin intermediul programului „FLEX”, Marea Britanie prin programul „Global Changemakers”, Elveția prin proiectul „One Young World”, România, Turcia, Austria, Germania, Azerbaijan, Macedonia, Franța și Italia – prin programele „Youth in Action. „Fiecare proiect are un loc aparte în inima mea. Dar, aș putea evidenția proiectul „One Young World”, care pur și simplu m-a fascinat. E un forum anual, care adună în jur de 3000 de activiști, specialiști, voluntari și antreprenori din toate țările lumii pentru a împărtăși o viziune comună și a crea un plan de acțiune pentru a rezolva/îmbunătăți problemele cotidiene. Prin intermediul proiectului dat am cunoscut laureați ai premiului „Nobel”, familia regală a Norvegiei, politicieni, business leaderi globali, autori de carți și mulți alți oameni, care te inpiră și te motivează prin exemplul său”, spune fascinată Cristina.

„Programele „Erasmus” – o inițiativă minunată pentru a promova valorile europene”

Cristina Gadibadi are doar păreri pozitive despre programele europene de voluntariat și le vede drept „o inițiativă minunată pentru a facilita schimbul de experiență între tineri și a promova voluntariatul și valorile europene”. „Proiectele „Youth in Action” au fost pasiunea mea în anii de studenție, atunci când participam anual la minimum trei proiecte. Am creat parteneriate cu multe organizații europene, mi-am făcut prieteni, am vizitat diferite țări – o mulțime de rezultate frumoase. Fiind încântată de aceste programe, am implementat și eu unul în orașul meu de baștină – Soroca. Proiectul s-a numit „Social Media Sapiens” și a adunat 25 de participanți din 7 țări”, zice cu mândria tânăra. Cristina este mereu activă și cu ochii pe oportunitățile de voluntariat, iar noi am rugat-o să ne dezvăluie și sursele sale de inspirație. „Printr-o simplă căutare poți găsi foarte multe oportunități, iar câteva surse pe care le recomand sunt portalul proiectelor Europene „Youth in Action”: www.salto-youth.net, gupul „Youth in Action” pe Facebook: https://www.facebook.com/groups/erasmusyouth/ , „One young World”: https://www.oneyoungworld.com, Oportunități de  implicare: http://opportunitydesk.org/  . Totodată, Cristina consideră că orice tânăr care își dorește o carieră internațională trebuie să aibă multă ambiție, dedicație și motivație, dorință de implicare și de a face o schimbare.

Activitatea de voluntariat a motivat-o să se stabilească peste hotare

Cristina recunoaște că experiența de voluntariat a motivat-o să plece să-și continuie studiile peste hotare, dar a ales să se stabilescă în Suedia, deoarece este o țară „a echității, egalității și transparenței, unde fiecare persoană se simte respectată și tratată corect”. „Ador fraza lui Oliver Wendell Holmes: „A mind that is stretched by a new experience can never go back to its old dimensions.” Probabil după atâtea experiențe internaționale, nu mă mai vedeam acasă. Am avut dorința de a descoperi noi țări și culturi, iar studiile peste hotare sunt o oportunitate excelentă pentru asta. Cultura scandinavă mi-a fost mereu interesantă și când am primit o bursă completă pentru a studia în Suedia, nu am ezitat să accept această oportunitate. Aici voluntariatul este altfel, dacă aș putea spune așa. Se practică mai mult în cadrul și prin intermediul organizațiilor internaționale de caritate decât prin ONG-uri mici. O altă caracteristică este că aici voluntariatul este mai mult „spre export”, ceea ce presupune că oamenii fac donații organizațiilor internaționale ce ajută alte țări sau chiar merg și fac voluntariat în țările slab dezvoltate”, explică tânăra.

„Suedia – o țară unde sistemele lucrează ca mecanismul unui ceasornic”

În calitate de tânără mămică, Cristina ne spune cu mândrie că se simte minunat în noul său rol, iar fetița sa este o motivație pentru ea. Nu știe cu exactitate dacă se va stabili definitiv în Suedia, dar pentru viitorul apropiat, acesta este planul său. „Suedia este o țară minunată în care toate instituțiile, organele și sistemele lucrează ca mecanismul unui ceasornic. E o țară stabilă, cu o economie puternică, medicină și educație gratuită și foarte calitativă. Această țară oferă unele dintre cele mai bune condiții pentru a deveni părinte, un concediu de maternitate/paternitate de 16 luni (care trebuie să fie împărțit între ambii părinți, minimum în proporția de 3/16 luni) și multe altele. Pe lângă aceasta, suedezii au o abordare foarte diferită despre educația copilului, medicină și tratamentul copilului – dar acesta e un subiect aparte”, zâmbește tănăra!

Cristina Gadibadi îndeamnă toți tinerii să fie activi, să se implice în cât mai multe proiecte și să se dezvolte personal, mereu!

„Implicați-vă în proiecte, evenimente și activități extracuriculare. Călătoriți și cunoașteți oameni mulți și diferiți. Investiți în sine: citiți, mergeți la traininguri, instruiri, seminare. Așa cum notele uneori nu reflectă situația reală la capitolul „cunoștințe”, CV-ul e cel care vă va diferenția în fața angajatorului”, este mesajul Cristinei pentru cititorii noștri!

Tags: , , , , , , , , ,

Leave a comment