Editorial: Reverie în deplasare

Written by Sînziana Oproiu. Posted in Editoriale

Prietenie, informaţii noi, veselie, zâmbete, interculturalitate, dăruire, magie, momente adevărate! Acestea sunt doar o parte din cuvintele care îmi trec prin minte când mă gândesc la săptămâna minunată pe care am petrecut-o în Kalamata.

Totul a început cu un „Selecţie participanţi schimb de tineri în Kalamata, Grecia; perioada 14-20 mai.” Aceste prime informaţii mi-au atras privirea, iar numele şi descrierea proiectului m-au convins că trebuie să ajung acolo.

4 (91)

Se spune că atunci când îţi doreşti ceva cu ardoare îl obţii. Norocul a fost de partea mea şi am reuşit. Am urcat plină de speranţă şi entuziasm în avionul ce avea să mă ducă pe tărâmuri elene. Am închis ochii şi visul a început.

Primele persoane din familia Greenilicious Greecology pe care le-am cunoscut, chiar în aeroportul din Atena, au fost participanţii turci. Alături de ei drumul către Kalamata a părut mult mai scurt.

Am avut parte de o primire tare călduroasă din toate punctele de vedere în oraşul-gazdă. Prima seară a început în forţă cu nişte joculeţe pentru a ne cunoaşte mai bine, dansuri latino în aer liber şi cina mult aşteptată, specifică locului.

În zilele următoare distracţia a sporit, fiindcă începeam să ne cunoaştem din ce în ce mai bine. Munca în echipă a stat la baza unei bune colaborări. Educaţia nonformală  ne-a ajutat să ne exprimăm într-un mod creativ, colorat, diferit. Ne-am desfăşurat activităţile în parc, pe plajă, la centrul de tineret, pe stradă, la fermă. Am confecţionat instrumente muzicale, am făcut deodorant, balsam pentru păr, săpun. Am învăţat să preţuim mai mult natura şi tot ceea ce ne înconjoară.

Tineri din România, Grecia, Turcia, Ungaria, Cehia, Polonia, Italia, Spania ne-am împărtăşit timp de 7 zile cât am putut de mult şi am trăit din plin clipele petrecute împreună. Am călătorit în jurul Europei la seara interculturală şi ne-am înfruptat din delicatesele tradiţionale pe care le-a pregătit fiecare echipaj.

Am încercat să compunem un imn al proiectului, am primit atenţii din partea prietenului secret, am fost caricaturizaţi, iar la sfârşit ne-am putut bucura de o amprentă plină cu mesaje din partea fiecăruia.

Am trăit visul „Greenilicious Greecology”, un vis din care îmi revin cu greu, deoarece totul a fost peste aşteptările mele, oferind valoare adăugată prin cunoştinţe, abilităţi şi atitudini. Mi-a dat satisfacţie şi motivaţie.

Dar, aşa cum spun şi nişte versuri ale unei melodii greceşti, „Όλα αρχίζουν ξαφνικά και τελειώνουν βιαστικά.”, adică toate încep din senin şi se termină brusc. Sau, cum am spune noi, „tot ce e frumos se termină repede”.

Le mulţumesc tuturor pentru prietenia lor şi pentru aceste amintiri de neuitat, în mod special celorlalţi români cu care am făcut o echipă extraordinară!

Îi mulţumesc lui Adrian Oprică pentru că mi-a oferit şansa de a  participa la acest schimb de tineri şi pentru că m-a dus în acele locuri atât de dragi mie.

Nu în ultimul rând, le mulțumesc minunaților organizatori pentru eforturi, dăruire și pentru că sunt…nonformali.

Tags: , , , , , , , ,

Leave a comment