Posts Tagged ‘Erasmus+’

Stoica Cristinel Popa – Voluntar în 24 de ţări, pe 5 continente: „Voluntariatul mi-a deschis uşi către oportunităţi incredibile”

Written by Daniela Hadei. Posted in Interviuri, Povești de Voluntariat

  Numele său este Stoica Cristinel Popa, are 29 de ani şi după 8 ani de studii în Statele Unite ale Americii s-a întors în zona Brăila-Galaţi, România, locul său de baștină, acolo unde în prezent este preşedintele ONG-ului „Asociaţia Euroteens” și asistent universitar doctorand la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Tânărul a absolvit facultatea la Stanford University, cu onoruri în ştiinţe politice, a făcut un master de doi ani în politici publice la Harvard University şi un al doilea master la University of Texas, unde a fost şi asistent universitar.

Viorica Budu: „Continuați să vă descoperiți limitele, iar pentru asta, fiți cât mai activi și implicați”

Written by Daniela Hadei. Posted in Interviuri

Face voluntariat de la vârsta de 12 ani, iar în prezent este coordonator comunicare în cadrul „Asociației pentru Dezvoltare Creativă” din Republica Moldova . Totodată, Viorica Budu coordonează și programul educațional pentru copii și tineri „Odyssey of the Mind Moldova”(OotM). „Îmi plac turismul educațional (un termen inventat de mine), activitățile interculturale, procesul de învățare, de acțiune civică și ședințele de echipă”.

Cristina Gadibadi, antreprenor în Suedia: „Implicați-vă în proiecte, Investiți în sine, Călătoriți și Cunoașteți oameni mulți și diferiți”

Written by Daniela Hadei. Posted in Interviuri

Este o tânără frumoasă, deosebită, se numește Cristina Gadibadi și are 24 de ani. S-a născut în R. Moldova, iar în prezent locuiește în Stockholm, Suedia, alături de soț și fiică, acolo unde îmbină perfect viața de familie, voluntariatul, propria afacere și un job pe care îl adoră.

Daria Iștoc, voluntar în Brașov: „Nu vă opriți din visat! Credeți în voi! Colorați-vă viața”

Written by Daniela Hadei. Posted in Interviuri, Noutăţi, Povești de Voluntariat

Are 18 ani și locuiește în Brașov, România, iar în scurt timp se va muta la Londra, Anglia, locul care i s-a părut că seamănă cel mai mult cu „acasă”. Face voluntariat din primii ani de școală, iar această activitate a fost până acum „highlight-ul” zilelor sale de adolescentă. „Am învățat să cred în mine, să văd că aparent am idei și opinii bune și în viziunea altora. Am învățat să îmi concretizez gândurile și imaginația alături de alți oameni, pe care acum îi numesc prieteni. Mi-am petrecut zile și nopți pe la proiecte și m-am trezit mereu mult mai fericită și odihnită decât dacă aș fi dormit 6 ore pe noapte”, ne spune Daria Iștoc, o tânără energică, activă, frumoasă și cu privirea îndreptată mereu spre cer. O tânără care se regăsește  în fiecare zi, care aprecieză oamenii și locurile care o fac să-și oprească muzica din căști.

Adrian Pleșca: „Voluntariatul este abilitatea de a te întrece pe tine însuți”

Written by Daniela Hadei. Posted in Povești de Voluntariat

Are 18 ani și este fondatorul organizației „Orașul Meu”, una dintre cele mai influente ONG de tineret din Chișinău, Republica Moldova, iar pe lângă acțiunile de voluntariat, Adrian este implicat și în mai multe proiecte europene, unde dezvoltă sistemul educațional și sectorul de tineret din mai multe țări. Are vise și planuri mărețe, iar scopul său primordial este să transforme Chișinăul într-un oraș mai bun. De asemenea, alături de echipa sa, Adrian a lansat și primul portal urban de ştiri din Chişinău.

Monica Coșerean: „Fii volutar activ, îţi va schimba viaţa”

Written by Daniela Hadei. Posted in Interviuri

Locuiește în Craiova, România, se consideră o persoană veselă şi optimistă, iar de câțiva ani își desfășoară activitatea de voluntariat în cadrul asociației noastre. Colegii au doar cuvinte de laudă despre ea, iar cel mai remarcabil fapt este că mereu dă dovadă de seriozitate, productivitate, dedicație și profesionalism.

8 motive să devii voluntar

Written by Cristina Mormoe. Posted in Povești de Voluntariat

Anul universitar doar ce a început și pentru unii dintre tineri acest lucru reprezintă momentul pentru un nou start, în timp ce se gândesc să ia in considerare ideea de a deveni voluntar ? În acest articol veți găsi 8 avantaje ale voluntariatului care sperăm să vă facă să luați cea mai buna decizie și să deveniți mai activi.