Conversații Curajoase care schimbă perspective: o experiență transformatoare despre diversitate și incluziune în lucrul cu tinerii

Conversațiile care ne provoacă sunt cele care ne transformă. Aceasta a fost esența participării la TCA-ul „Courageous Conversations: Exploring Pathways to Diversity and Inclusion in Youth Work”, un un curs de formare intensiv, finațat prin programul Erasmus+, desfășurat în Dobrinishte, Bulgaria. Timp de nouă zile am avut privilegiul de a activa într-un cadru deschis, inspirațional și colaborativ, cu o imensa valoare exploratorie a unor realități complexe ce ne impactează profund dinamica scocială. Mai mult decât un training, acest eveniment a fost un spațiu de reflecție profundă, dialog autentic și învățare colectivă despre ce înseamnă, cu adevărat, diversitatea și incluziunea în lucrul cu tinerii.
Alături de participanți din Armenia, Belgia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Italia, Polonia, Slovacia, Slovenia, și Turcia am avut ocazia să împărtășim experiențe, să ne confruntăm biasuri și prejudecăți, adesea inconștiente, ale modului în care percepem și interacționăm cu minoritățile și cu cei vulnerabili și defavorizați. Pentru a înțelege și recunoaște dinamica inechității, discriminării și a excluderii am sondat ce se ascunde în spatele conceptelor de privilegiu, identitate și intersecționalitate, prin metode non-formale interactive, conversații sincere și reflecții personale.

Activitățile creative, energia pozitivă a grupului și facilitarea atentă a trainerilor au contribuit la conectarea cu tema, dar și la un sentiment de conexiune tangibilă între participanți. Mă întorc din acest program nu doar cu idei noi și prietenii internaționale, ci și cu o încredere reînnoită în puterea dialogului curajos.
Pentru mine a fost o experiență profundă și revelatoare, o oportunitate de învățare autentică, dar și o invitație la introspecție. Am înțeles mai clar rolul fiecăruia dintre noi în crearea unui spațiu în care toți să se simtă respectați, acceptați și valorizați, indiferent de identitate, cultură sau context. Această călătorie a fost un adevărat reminder că incluziunea nu este un ideal abstract, ci un proces activ, care începe cu fiecare dintre noi – prin ascultare, empatie și curajul de a pune întrebările grele.
Această experiență a fost posibilă datorită oamenilor deschiși, încurajatori și dedicați ce alcătuiesc Asociația Tinerii 3D, care au avut bunăvoința de a-mi media participarea. Recomand și laud proiectele și inițiativele lor care motivează și impulsionează tinerii și pe cei ce lucrează cu ei să devină mai buni, mai deschiși și mai responsabili. Și, mă raliez lor cu un angajament personal de a aplica ceea ce am experimentat și de a produce schimbare în mine și ceilalți, pentru cei ce nu sunt văzuți, auziți, valorizați sau respectați. Mulțumesc celor care au creat și susținut acest spațiu de creștere prin profesionalism și conexiune umană pentru ca eu să pot învăța, reflecta și descoperi!
Alexandra-Violeta GHEORGHIU
Lector universitar doctor, Universitatea „Apollonia” din Iași
Participant Erasmus+ TCA „Courageous Conversations: Exploring Pathways to Diversity and Inclusion in Youth Work”, 26.03 – 03.04.2025, Dobrinishte, Bulgaria

De multe ori discuțiile provocatoare constituie catalizatori ai transformării personale. Aceasta a fost esența participării mele la cursul de pregătire “Courageous Conversations”, un curs intens, dedicat aprofundării diversității și incluziunii în lucrul cu tinerii, desfășurat în Dobrinishte, Bulgaria. Într-un mediu deschis și stimulativ am avut ocazia de a explora realități complexe, care influențează relațiile sociale.
Împreună cu participanți din diferite colțuri ale Europei, am avut șansa să împărtășim experiențe și să discutăm cu privire la prejudecățile care adesea ne afectează percepția asupra diversității. Prin conversații, lucru pe echipe și diferite metode interactive precum icebreakers și jocuri, am aprofundat conceptele de privilegiu, identitate și discriminare, explorând nu doar teoriile, ci și implicațiile practice ale acestora. Atmosfera creativă au facilitat atât învățarea, cât și crearea de legături de prietenie între participanți.
Această experiență a reprezentat o invitație la reflecție și o oportunitate de a învăța unii de la ceilalți, de a înțelege cât de important este să contribuim la crearea unui mediu în care fiecare individ să fie respectat. La nivel personal, această experiență mă inspiră să aplic cele învățate atât în dreptul meu, cât și în interacțiunea cu cei care nu au voce în comunitățile lor, să folosesc cunoștințele dobândite pentru a promova un dialog deschis și a contribui la o lume mai justă și incluzivă.
Mulțumesc Asociației Tinerii 3D pentru oportunitatea de a participa la acest training și pentru sprijinul consistent și constant atât înainte cât și pe parcursul desfășurării proiectului. Recomand cu căldură inițiativele lor care încurajează participanții să devină agenți ai schimbării în societate.
Irina, participant Erasmus+ TCA „Courageous Conversations: Exploring Pathways to Diversity and Inclusion in Youth Work”, 26.03 – 03.04.2025, Dobrinishte, Bulgaria