Departe de casă: 10 luni în Ferrol, Spania

Written by Tinerii 3D. Posted in Povești cu și despre Tinerii 3D

Salut! Mă numesc Patricia și am făcut parte dintr-un proiect al Corpului European de Solidaritate pe o durată de 10 luni, în Ferrol, o localitate din regiunea Galicia, Spania.

Voi începe prin a explica motivele plecării mele.

La 18 ani am cedat presiunii din jur, precum se întâmplă în mod regulat în rândul absolvenților de liceu și am încercat să „aleg bine” o facultate. Acel „bine” însemna să aleg o facultate care mai apoi să mă ajute să îmi găsesc un loc de muncă sigur, cu un salariu bun, în cazul meu, facultatea de științe economice. Cum în momentul respectiv însă, nu știam exact ce îmi plăcea și ce nu, ce abilități am ș.a.m.d. , pe parcurs am ajuns la concluzia că nu am ales o facultate potrivită mie. Odată cu trecerea anilor de studiu, realizam tot mai mult că nu mă văd în viitor făcând ceea ce se presupunea că ar fi trebuit să fac, potrivit diplomei pe care urma să o obțin. Am început să mă simt tot mai pierdută. Nu îmi plăcea deloc ceea ce făceam.

Așa s-a născut dorința mea de a mă redirecționa, de a face o schimbare. Visam tot mai mult la cum aș putea să plec undeva departe și să rămân acolo mai mult timp, să experimentez viața și din altă perspectivă, să fac și să învăț lucruri noi. Căutând pe internet ce opțiuni există, am descoperit Corpul European de Solidaritate, iar apoi am dat peste proiectul care urma să îmi schimbe viața, trimisă fiind de Tinerii 3D. M-am înscris în proiect, am fost acceptată, iar după absolvirea facultății, la început de octombrie în 2020, mi-am luat inima în dinți și mi-am început zborul spre Spania pentru a-mi începe aventura mult visată.

Nu pot să descriu ce emoții mă încercau înainte de plecare și în timp ce zburam spre destinație. Era o întreagă amestecătură de frici, valuri de entuziasm, dubii și curiozități. După aterizarea în A Coruña, însă, ceva din mine mi-a confirmat că am luat o decizie bună. Toată echipa de voluntari și coordonatori mă aștepta cu brațele deschise și cu zâmbete largi pe buze, de parcă ne cunoșteam toți de o viață. Din acel moment încolo, s-a format mica noastră familie de voluntari, iar aventurile și amintirile au început să se țese.

Parcursul meu ca voluntară în programul ESC mi-a oferit atât de multe experiențe, sentimente, conexiuni cu oameni frumoși, prietenii,  oportunități și lecții, încât nu cred că voi putea să pun în cuvinte întreaga lor însemnătate în acest articol. Voi încerca totuși.

În primul rând, un lucru de care mi-am dat seama în mod categoric aici este faptul că oamenii și relațiile pe care le avem cu aceștia influențează semnificativ experiențele noastre. Înainte să plec în proiect, nu mă așteptam să mă atașez atât de mult de oamenii din jurul meu, însă nu puteam să mă înșel mai mult. De-a lungul celor 10 luni ale proiectului, am legat conexiuni foarte speciale cu oamenii din echipă, până la nivelul la care nu știam dacă să îi consider prieteni sau familie. Împreună cu acești oameni dragi am călătorit, am râs, am plâns, am creat proiecte, am împărtășit viața de zi cu zi și datorită lor, am învățat și mai mult ce înseamnă bucuria momentelor simple în viață. Cred că datorită acestor experiențe trăite cu oamenii de aici, mă voi întoarce acasă cu perspective proaspete asupra relațiilor cu oamenii pe care îi cunosc de o viață. Mă simt mai recunoscătoare, iubitoare și mai prezentă.

Fiind aici pe timpul pandemiei, nu toate activitățile au decurs conform planului dorit, însă cu toate acestea, Xeracion, organizația gazdă, a reușit să ne ofere în continuare oportunități de dezvoltare adaptate timpului în care trăim. Aici am scris pentru prima dată un proiect Erasmus+ împreună cu alți voluntari și pe care l-am trimis Comisiei Europene spre evaluare. Aceasta a fost o responsabilitate destul de solicitantă pe alocuri, însă mă bucur că am avut această șansă. Am realizat că sunt capabilă să fac lucruri de care nu credeam că sunt în stare și am învățat să am mai multă încredere în propriile mele idei.

 

Una dintre activitățile mele preferate a fost să predau engleză unor persoane din America Latină de două ori pe săptămână. Pentru mine, aceasta a fost o minunată oportunitate de a cunoaște culturi noi prin nenumăratele conversații cu oamenii respectivi, de a lega prietenii și de a ieși din zona de confort. Deși la început am avut emoții gândindu-mă că trebuie să mă transpun în rolul unei „profesoare”, după fiecare oră cu oamenii respectivi, eram plină de energie și așa mi-am dat seama că vreau să continui pe acest drum, cel puțin pentru o perioadă de timp. A fost una dintre activitățile majore prin care m-am descoperit pe mine însămi mai mult. În plus, am descoperit cât de multe putem învăța unii de la alții. Am învățat să fiu mai răbdătoare, creativă și perseverentă.

 

În mod regulat, am mers la curățat de plaje sau cartiere din oraș. Astfel, am fost în mod constant nevoiți să ne confruntăm în mod direct cu efectele neglijenței noastre ca specie față de mediu. Sunt conștientă că aceste colectări de deșeuri pe care le-am derulat reprezintă abia o un pas infim din imensitatea de măsuri care ar trebui luate pentru a ne restabili relația cu mediul înconjurător, însă am realizat încă o dată cât de important este să ai inițiativă și cum împreună putem face pași mici spre a crea o lume puțin mai bună. Sper că prin aceste mici inițiative am reușit măcar să oferim un exemplu bun de urmat în rândul oamenilor cu care ne intersectam. De asemenea, a fost un prilej de a-mi analiza propriul stil de viață și de a-l ajusta, astfel încât să-mi reduc contribuția la poluare.

O altă activitate care ne-a adus mereu împreună ca echipă a fost pregătirea, amenajarea și îngrijirea unei grădini urbane bazate pe principiul permaculturii. Cu alte cuvinte, folosind un spațiu verde public, am creat împreună o grădină cu legume, fructe, verdețuri și flori, într-un mod sustenabil și autosuficient.

 

Pe lângă toate aceste activități principale, fiecare dintre noi a avut ocazia să pregătească și să faciliteze ateliere despre diverse teme de care fiecare suntem pasionați sau interesați. Astfel, nu doar că ne-am exersat abilitățile de vorbit în public, dar am învățat unii de la alții aspecte legate de subiecte precum principii de zero waste și sustenabilitate, veganism și gastronomia vegană, time management, metode de îmbunătățire a vorbitului în public, meditație și sănătate mentală sau siguranța în timpul drumețiilor pe munte.

Unul dintre lucrurile care mă bucură cel mai mult ca urmare a acestei experiențe de 10 luni este faptul că am învățat limba spaniolă îndeajuns încât să port conversații și să mă descurc în diverse situații de zi cu zi ce necesită comunicarea în spaniolă. Cred că orice proiect ESC reprezintă o oportunitate excelentă de a învăța o limbă străină, ceea ce mereu va rămâne un beneficiu valoros în viață.

Desigur, de fiecare dată am profitat de timpul liber și am călătorit cât de mult am putut nu doar în Galicia, dar și în Portugalia sau în regiunea Asturias, luând în considerare și contextul pandemiei. În general însă, am vizitat și admirat un număr impresionant de locuri în Galicia, regiune care, după părerea mea, este o bijuterie ascunsă a Spaniei. Mersul pe El Camino Inglés și El Camino de Finisterre m-au ajutat și mai mult să descopăr zona, El Camino fiind o altă experiență pe care o recomand fără ezitare. Nu știu dacă prin altă ocazie aș fi ajuns pe aceste meleaguri, având în vedere cât de necunoscută este zona de către străini, așa că mă simt extrem de recunoscătoare că am locuit aici timp de aproape un an și am avut timp să mă bucur de cât mai multe colțișoare ale Galiciei.

   

Tot în timpul acestei experiențe ESC, mi-am dat voie să fiu mult mai introspectivă decât fusesem înainte, fapt ce uneori a condus la provocări emoționale pe măsură. Aici am meditat pentru prima dată, iar acum acest obicei face parte din viața mea de zi cu zi. Aici am avut timp să mă gândesc la principiile mele și la ce anume îmi doresc cu adevărat de la viață. Aici am acordat mai multă atenție pasiunii mele, muzica: în primele două săptămâni în Ferrol mi-am cumpărat o chitară la mâna a doua, iar mai târziu am scris primele mele cântece. Poate sună clișeic, dar eu mă simt mai aproape de mine însămi în urma acestui proiect. Mă simt mai liberă în gândire, încrezătoare în propriile puteri și mai permisivă cu mine însămi. Mă simt mai creativă și mai bucuroasă. Am avut parte de o schimbare personală pe care nu știu exact cum să o descriu cu acuratețe în cuvinte. Desigur, cred că acesta este doar un început, mai am mult de lucrat, însă aceste 10 luni mi-au deschis o portiță către alte perspective și abordări asupra vieții.

 

Încurajez din toată inima pe oricine consideră să participe într-un proiect ESC, fie el pe termen scurt sau lung, să acorde timp acestui gând și să încerce să nu asculte chiar de toate fricile care apar, desigur, cu un simț realist, în funcție de contextul vieții personale a fiecăruia. Din nou vin cu clișee, însă dacă știți că vreți să aveți parte de o astfel de experiență, dar vă este frică și aveți impulsul de a renunța la idee, încercați să vă relaxați puțin și să ascultați ce anume vă spune instinctul. S-ar putea să fie un caz asemănător cu al meu, în care eram bombardată de frici, nesiguranțe și dubii,  însă știam 100% că dacă nu făceam acest pas la momentul respectiv, urma să am parte de un regret enorm. Am preferat disconfortul de a trece prin temerile pe care le aveam, decât riscul de a regreta decizia de a ceda acestora și de a mă întreba constant „Și dacă plecam, oare cum ar fi fost?…”.

 

Dacă ați citit până aici, mulțumesc pentru răbdare și vă doresc experiențe bogate!

 
Și desigur, mulțumesc, Tinerii 3D că m-ați trimis în proiectul care a contribuit atât de mult la dezvoltarea mea!

Tags: , , , ,

Tinerii 3D

Educație, Cultură, Sport Ne găsiți pe și Facebook: Tinerii 3D

Leave a comment