“Despre Danemarca, sau câte ai de văzut dincolo de zona de confort” cu Alexandra Chilom

Written by Tinerii 3D. Posted in Povești cu și despre Tinerii 3D

În perioada 13-22 octombrie 5 tineri din România au luat parte la schimbul de tineri “Communication – the key to success” ce a avut loc în ALLERØD, Danemarca. Unul dintre aceștia este Alexandra care ne povestește mai jos prima ei experiență internațională.

“Provocări. E timpul pentru provocări. De ce nu internaționale?

“Communication a key to success” a fot un proiect la care m-am înscris din dorința de a explora, de a explora culturi noi, oameni noi, de a beneficia de un alt mod de educație, educația non-formală în ceea ce privește comunicarea.

Uneori, să ieși din zona de confort vine cu anumite sacrificii pe care trebuie să le faci. Alteori, când astrele se aliniază, nu trebuie sa faci niciunul! Proiectul în Danemarca a strâns în nordul Europei șase țări, oameni de pretutindeni, oameni care au colaborat și comunicat unii cu alții în modul în care parea că s-ar fi știut de o veșnicie, dar și culturi atât de diferite, și totuși cu un grad enorm de toleranță față de diversitate.

A fost extrem de interesant cât de mult am avut de învățat de la ceilalți, de la fiecare în parte, a fost neașteptat câte am avut de învățat de la ei, despre mine. Un adult în formare este suma influențelor celor din jur, și cu siguranță ar trebui să ne alegem cu grijă sursa de inspirație. Zilele au fost pline, trainingurile au atins subiecte distincte și nu ma pot plânge de nimic, întrucât nu am simțit nevoia să mă uit la ceas, și știm cu toții că asta se întâmplă doar când timpul este de calitate. Fiecare dintre noi a fost o piesă a unui puzzle abstract, plăcut,complet. Fiecare a fost un lider. Da! Am fost într-o echipă de lideri și asta a fost o onoare!

Am plecat cu dorința de găsi cât mai multe răspunsuri. Proiectul m-a făcut să vin acasă cu mult mai multe întrebări, într-un mod pozitiv absolut! Sunt atât de multe de spus și atât de puține cuvinte. Realitatea este propria noastra percepție asupra lucrurilor din jur. Mergi acolo, în afara carapacei, și găsește-ți realitatea!

Dream big, dream beyond!

P.S: Mulțumesc, Tinerii 3D!”

Tags: , , , , , ,

Tinerii 3D

Educație, Cultură, Sport Ne găsiți pe și Facebook: Tinerii 3D

Leave a comment