“Meninas” – the volunteer project for creative minds

Cătălina Oance a luat parte ca voluntar, alături de alți 3 tineri români, la proiectul “Meninas” în Ferrol, Spania. Mai jos îi găsiți impresii de după proiect

Va fi o postare lungă, dar eu zic că merită.
**It’s going to be a long post, but take your time to read it.

De obicei nu scriu astfel de postări, dar toate au un început, bănuiesc. Nu este o laudă, poate nici o confesiune, ci mai curând o încurajare. Proiectele Erasmus+ sunt o mare oportunitate pentru tineri și cred că fiecare dintre noi ar trebui să facă asta măcar o dată în viață.

Ce simt acum? Greu de descris. Sunt multe sentimente adunate laolaltă. Bucurie, mulțumire, tristețe dulce.

În trei săptămâni m-am văzut crescând. Nu știam pe nimeni și nimic. Am călătorit pentru prima dată singură cu avion, apoi tren, cărând după mine un bagaj aproape cât mine și altele mai mici. Ajunsă acolo, toate străzile îmi păreau la fel, oamenii mi-erau toți așa de străini și simțeam că aveau să fie niște săptămâni foaaarte lungi.
Iată-mă la capătul acestui drum:
Am ajuns să spun „acasă” unui loc pe care la început îl vedeam un apartament ciudat în care aveam să locuiesc o vreme și, mai minunat de atât e că „acasă” era în apartamentul fiecărui coleg de-ai mei;

• Am mers în fiecare zi pe jos mai mult de 20 sau chiar 30 de mii de pași;
• Am intrat în apa oceanului care cică era „foarte caldă” față de alte dăți, deși mie îmi inghețau oasele;
• Am ajuns să mă simt confortabil vorbind în engleză, deși știam că mai făceam greșeli;
• Am ținut primul meu workshop și am împărtășit pentru prima oară cu un public unul dintre textele mele (ce a ajuns înrămat și expus în cadrul expoziției din festival, WOW!);
• Am avut ocazia să particip și să asist la un festival foarte fain de artă murală, să interacționez cu artiști și să văd cum ia naștere o artă, pas cu pas; să văd un oraș mic, cum este Ferrol-ul, că se îmbogățește și se trezește la viață; pictură, concerte, un super foc de artificii, licor café și ploaie galliciană;
• Am creat conexiuni cu niște oameni pe care poate nu aveam ocazia să îi întâlnesc altfel și am fost un tot, în ciuda faptului că suntem foarte diferiți cu toții;
• Am fost admirați de un chelner că reușim să spargem barierele limbilor și să comunicăm în 4 limbi diferite în același timp;
• Am învățat și să nu îmi mai fie teamă să petrec timp și doar cu mine, să mă plimb singură, să explorez de una singură;
• Nu am reușit să mă împrietenesc cu pisicile de pe stradă sau să joc fuβball, dar am reușit să mă integrez și să fiu parte din această mare familie Erasmus+ (mai exact echipa Xeraciόn), chiar dacă am avut multe momente în care m-am îndoit de asta;
• Am mâncat și am dansat conform mai multor culturi diferite și nu știu care dintre ele a fost seara mea preferată;
• Am trăit sentimentul de a-ți fi dor de casă și a nu fi pregătit, totuși, să te întorci; am reușit să trăiesc momentul, să mă bucur de tot ce mi se întâmplă și mi-e imposibil să cuprind aici tot ce aș avea de împărtășit de pe urma acestei experiențe;
• Am avut ocazia să fac atâtea lucruri, să călătoresc, să văd locuri și oameni minunați și e un sentiment uimitor să știi că dacă vrei să vizitezi o țară, un loc, e posibil ca acolo să ai un om pe care să-l suni, să-l vezi peste niște timp și să vă aduceți aminte de ceea ce v-a legat. * aș spune ceva despre fiecare dintre ei, dar ar lua prea mult, iar ei deja știu oricum *

La început mi s-a părut suspect un proiect care îți asigură tot: transport, mâncare, cazare, distracție și prieteni internaționali, dar se pare că acest lucru există și se cheamă #Erasmus+

Nu știu dacă am fost în stare să cuprind tot ce a însemnat (pentru mine). În cuvinte mai puține, spun așa: mulțumesc pentru această frumoasă experiență de neuitat!

**Usually I don’t post this kind of things, but it always comes a time to start, I guess. This is not a praise or a confession, but an encouragement. Erasmus+ projects are a great opportunity for youngsters and I think each of us should go for it at least once in a lifetime.

What do I feel now? Hard to put it into words. Mixed feelings: joy, thank, sweet sadness.

In these 3 weeks I watched myself growing. I didn’t know anybody and anything. I’ve travelled for the first time by myself: by plane, after that by train having with me a lot of luggages. Arriving there all streets seemed to be the same, all unknown people and I felt that were going to be some veeery long weeks.
Here I am at the end of this trip:

• I end by calling “home” a place that at first it was just a weird flat where I was going to live for a while. moreover, every flat of my colleagues was “home”;
• Everyday I walked more than 20 or even 30 thousands steps;
• I swam into the ocean’s water – the local people said that it was “much warmer” than other times, but I felt that my bones were freezing;
• I finally felt very comfortable speaking in English even though sometimes I was making mistakes (as now, probably, sorry) and it was difficult to express myself in a best way;
• I had the pleasure to held my first workshop and to share for the first time one of my poems – in public (which ended by becoming framed and exhibited within the festival’s exhibition in Ferrol);
• I had the opportunity to participate and assist to an awesome festival of mural art, to interact with artists and see how they give birth to their art, step by step; to notice how a small city as Ferrol wakes up at life and is becoming richer: paintings, concerts, an amazing fireworks show, licor café and gallician rain;
• I created connections with some people that maybe I wouldn’t have had any chance to meet otherway and we were a group beside the fact that we are all very different one by one;
• We were admired by a waiter for breaking the languages barriers and being able to communicate in 4 different languages in the same time;
• I learnt that I shouldn’t be afraid to spend time with myself, to walk through the town alone and explore it by myself;
• I couldn’t manage to become friend with the cats from my street or to play fuβball, but I could manage to integrate and be a part of this huge Erasmus family (more exactly, Xeración team), even though I had a lot of moments when I wasn’t sure about it;
• I ate and I danced according to several different cultures and honestly, I don’t know which one was my favourite cultural night;
• I had that feeling when you miss home but still not being ready to go back; I finally lived every single moment, I enjoyed everything that happened (to me);
• I had the opportunity to do so many things, to travell, to see new places and meet wonderful people and it’s amazing to know that now, if you want to go somewhere, you may have someone to call, to meet there and to remember the beautiful moments that brought you together; * I would say something about them all, but it would take too long and they already know *

**At the beginning it was strange for me to believe that exists a project that ensures you everything: transport, food, accomodation, fun and international friends. But it seems that this exists for real and it is called #Erasmus+

**I don’t know if I have been able to express everything that it meant (for me). In a few words, I say it: thank you for this beautiful unforgettable experience!

#Erasmus+ #Ferrol #Gallicia #Meninas #Xeración #Tinerii3D“