Monica Coșerean: „Fii volutar activ, îţi va schimba viaţa”
Locuiește în Craiova, România, se consideră o persoană veselă şi optimistă, iar de câțiva ani își desfășoară activitatea de voluntariat în cadrul asociației noastre. Colegii au doar cuvinte de laudă despre ea, iar cel mai remarcabil fapt este că mereu dă dovadă de seriozitate, productivitate, dedicație și profesionalism.
Deși în prezent are un job full time, la cei 22 de ani ai săi, Monica Coșerean afirmă că voluntariatul face parte în mare măsură din viaţa sa, iar în opinia ei, această activitate înseamnă dezvoltare, prietenie şi empatie. „Spun asta deoarece, prin voluntariat ajungi să cunoşti oameni noi, din toate colţurile lumii, te dezvolţi ca și persoană, te cunoști mai bine, îți testezi anumite limite și le depășești. Altfel spus, reuşeşti să ieşi din propria zonă de comfort. Înveţi foarte multe lucruri noi, legi prietenii, îţi lărgeşti orizonturile şi eu am făcut şi încă fac toate acestea. Realizez că nu aş mai fi fost aceeaşi persoană fără activităţile de voluntariat”, afirmă Monica.
„Curiozitate şi dorinţă de a mă implica”
Face voluntariat de aproximativ cinci ani și a început această activitate, după cum ne spune Monica, din curiozitate şi din dorinţa de a se implica, de a face şi a învăţa altceva faţă de ceea ce se pred în şcoli. „Am ales să fiu membră în Asociaţia „Tinerii 3D” în primul rând datorită persoanelor implicate în dezvoltarea ei, mi-au făcut o impresie bună încă de la început, am empatizat imediat şi în al doilea rând, datorită proiectelor şi planurilor de viitor. Mi-am dat seama că se implică cu adevărat şi aici se pune mare accent pe domeniul tineretului şi copiilor. Am acceptat fără ezitări să mă alătur echipei Tinerii 3D”, zice Monica.
„Cetăţenii şi autorităţile – receptivi la activităţile şi ideile tinerilor”
Din cele observate de Monica Coșerean, în opinia sa, atât cetăţenii cât şi autorităţile din România sunt receptivi la activităţile şi ideile tinerilor. „În opinia mea, în România oamenii nu sunt atât de bine informaţi despre ONG-uri, din acest considerent, în calitate de voluntar, poţi întâmpina dificultăţi, dar, odată ce mesajul este înţeles, am observat că multă lume doreşte să se implice din ce în ce mai mult în dezvoltarea tinerilor”, spune tânăra, care în prezent este coordonator în cadrul asociației noastre. „Nu consider că am o funcţie anume, îmi place să ajut cât pot de mult în cadrul asociaţiei. Sunt dispusă oricând să răspund la întrebările voluntarilor și cred că este foarte important să fim alături de ei și să îi îndrumăm. Faptul că fac voluntariat mă ajută enorm şi încă sunt în plină dezvoltare. Interacţionez cu oameni din diferite culturi, aflu atâtea lucruri noi, iau parte la activităţi, aceste acțiuni îți modelează caracterul şi personalitatea. Am observat că mă pot adapta mai repede la diferite situaţii. Mi-am învins teama de a vorbi în public, mi-am schimbat anumite percepţii şi am trecut peste unele prejudecăţi”, povestește Monica.
„Motivaţia mea – dorinţa de a le arată tinerilor că nu sunt singuri”
Datorită proiectelor sale de voluntariat, până acum, Monica a vizitat mai multe țări, precum Slovenia, Polonia, Spania şi Lituania, iar proiectul care a impresionat-o cel mai mut a fost unul local, în Craiova. „Cel mai mult mi-a plăcut primul schimb de tineri organizat de Asociația „Tinerii 3D” în Craiova. M-a plăcut mult și proiectul din Polonia şi Spania, deoarece au avut teme dragi mie – dansul şi sportul. De asemenea, festivalul pentru copii organizat anul acesta de voluntarii noştri EVS”, ne spune tânăra. Motivația Monicăi vine în primul rând din dorinţa „de a le arată tinerilor că nu sunt singuri”. „Prin implicarea în activităţi de voluntariat simţi că faci parte dintr-un întreg. Eu susțin ideea: fi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Din acest considerent, încurajez toţi tinerii din România să se implice ori de câte ori au ocazia în proiecte şi activităţi de voluntariat în ţară şi în lume”, afirmă tânăra din Craiova.
„Programele de voluntariat – pasul spre viitor”
Monica Coșerean consideră că programele internaționale de voluntariat sunt „pasul spre un viitor de care aveau nevoie tinerii să se dezvolte pe plan personal şi profesional”. „Programele europene de voluntariat sunt în plină dezvoltare şi sunt mândră că din ce în ce mai mulţi tineri din România susţin şi se implică activ”, completează ea. Întrebată ce o motivează să se implice atât de activ în activitățile locale, tânăra ne spune că „România este o ţară frumoasă care are multe de oferit”. „Sunt de părere că este mult mai greu să realizezi ceva peste hotare, singur, fără să ai familia şi prietenii aproape. De ce să te implici activ în afară când poţi să faci asta aici? Dacă eşti nemulţumit de ce se întâmplă la tine în ţară, stai şi ajut-o să se dezvolte. Îndrumă tinerii spre un viitor mai bun”, zice Monica. Totodată, în opinia sa, tinerii care își doresc o exeriență de voluntariat, trebuie să fie dornici de ceva nou, să se implice activ şi nu în ultimul rând să dea dovadă de mult curaj. „Despre oportunități și proiecte, eu am aflat prin „viu grai”, dar, cred că acum cea mai bună sursă este mediul virtual. Asociaţia noastră are un program prin care te poţi abona la noutățile noastre – contact@t3d.ro, astfel, primeşti un mail de fiecare dată când este un proiect nou sau în desfăşurare. De asemenea, și pe pagina noastră de facebook – www.facebook.com/tinerii3d/”.
„Fii volutar activ, îţi va schimba viaţa” – este mesajul Monicăi Coșerean pentru tinerii din România și din afara ei.
Tags: Asociatia Tinerii 3D, Craiova, Erasmus+, Monica Coșerean, Romania, tinerii3D, voluntariat