Povestea mea din Ferrol

Știam că trebuia să fac ceva de povestit vara asta . Iar cum pandemia mi-a limitat mult variantele am decis să plec într-un proiect de voluntariat Erasmus+! Unde? Spania ! Mare , soare , căldură…. asta credeam că o să fie, dar nici nu mă așteptăm să vă povestesc ceea ce urmează.

După ce am fost acceptat în proiect au început emoțiile. Programul se desfășura în Ferrol. Un orășel mic din Galicia. Să ajungi până în Spania e o nimica toată ați spune și aveți dreptate, parțial .E o nimica toată să ajungi până în Madrid, dar Ferrol nu e nici pe departe Madrid fiind la „doar” 602 km de Madrid. Alături de cele două colege de proiect Ema și Ilinca am ajuns după mai bine de 14 ore de la plecarea din București în micuțul oraș de lângă oceanul Atlantic. Să vă povestesc puțin despre orașul ce ne-a fost casă pentru mai bine de 2 săptămâni. Vremea în Ferrol este puțin altfel decât te-ai aștepta și o să vă explic cu un banc auzit acolo care sună cam așa:

Un galician vorbește cu un catalan, catalanul îi zice: 

- La noi sunt 35 de grade la umbră! E insuportabilă căldura asta ... 

- La noi sunt doar 24 de grade la umbră, zice galicianul. 

-Păi și la soare câte grade aveți? 

- La ce?

Cam așa s-ar rezumă vremea din Ferrol, când nu plouă, bate vântul. Prima lecție pe care am învățat-o despre viață în micuțul orășel din Galicia a fost că întotdeauna trebuie să ai la tine pelerina de ploaie și costumul de baie , că nu se știe de care dintre ele ai nevoie.

Și am început treaba !

Programul nostru de voluntariat începea undeva la ora 9:00 și se termină de obicei la maxim 14:00. Timp în care am avut diverse activități . Scopul principal al proiectului fiind colectarea de deșeuri de pe plaje și din împrejurimi . În cea mai productivă zi a noastră am reușit să strângem 194.4 kg de șervețele umede plus alte deșeuri găsite pe plajă , inclusiv o bucată dintr-o barcă ! Când am ajuns pe plajă cu pricina , am zis că e o glumă și că organizatorii au adus cu mâna lor sutele de kilograme de bumbac ce se găseau pe o plajă micuța de câteva sute de metri pătrați . Printre alte activități am mai avut diverse workshopuri pe teme de ecologie, unul dintre ele ținut de o voluntară româncă , Adina.

O altă activitate ce mi-a făcut deosebită plăcere a fost grădinăritul. Organizația Xeracion avea grijă de o grădina urbană , ce fusese amplasată pe un teren pe care trebuia să se construiască un bloc, dar având în vedere că Ferrol este orașul din Spania cu cea mai mare rată de scădere a populației , nimeni nu s-a mai îngrămădit să facă blocul și pentru că în Spania statul te amendează dacă ai terenul neîngrijit s-au decis să îl lase în grijă organizației până când firma ce deținea terenul o să considere că trebuie construit ceva acolo. Așa a apărut prima grădina urbană din Ferrol. Legumele rezultate din micuța grădina fiind donate locuitorilor ce se află într-o situație financiară mai dificilă .

Pe lângă voluntariat am avut timp și de distracție, pe lângă clasicul mers la plajă am vizitat orașele Santiago de Compostela și A Coruna , iar o parte dintre noi ne-am făcut curaj și am luat prima lecție de surf din viață noastră. O experiență cu adevărat unică ce va recomand să o încercați dacă aveți ocazia, cel mai probabil o să se lase cu febră musculară și pentru voi că în cazul nostru.

Poate că pare extraordinar de plictisitor să mergi într-o țară străină să cureți gunoaie de pe plajă și să sapi grădinile altora, dar contextul în sine a făcut experiență să fie ceva unic și în principal datorez această experiență colegelor mele de proiect fără de care nu știu ce m-aș fi făcut . Fiind un grup micuț , de 9 oameni, 8 fete și un băiat mai exact ne-am atașat destul de mult unii de alții, mai ales fetele ce au locuit în aceeași camera , eu fiind singurul băiat am avut „norocul” să am o camera doar pentru mine . Însă la final s-a lăsat cu plânsete . O colegă din Olanda deja își caută bilete de avion către România. Pentru mine personal persoanele fără de care experiență asta nu ar fi fost atât de specială sunt cele două colege românce , Ilinca și Ema. Ilinca este o studentă la FEAA ce nu se pricepe deloc la orientarea în spațiu în schimb gătește dumnezeiește! Ema este exact opusul, studentă la geografie ce știa mereu unde ne aflăm fără să fie nevoie să se uite pe GPS, cu siguranță fără ea ar fi fost mult mai complicat să ajungem la destinație și înapoi acasă. În momentul în care am părăsit aeroportul din Bacău iar drumurile noastre s-au despărțit eu nu am conștientizat asta, mă așteptam ca ziua următoare sa mă întâlnesc iar cu ele și viața noastră de voluntari să meargă mai departe, dar nu a fost așa. Probabil asta e cel mai trist moment dintr-un proiect Erasmus, despărțirea de persoanele pe care le întâlnești acolo, fie vorba între noi uneori am impresia că le văd pe stradă, am întrebat și alți voluntari și aparent e un sindrom comun. Însă trecând peste acest mic impediment vă recomand cu toată căldura să participați la un proiect Erasmus+, poate că povestea voastră nu o să fie ca a mea, dar cu siguranță vă va schimba viața în bine, Erasmus+ e mai mult decât o excursie plătită din bani europeni. Un proiect Erasmus te ajuta enorm să înțelegi alte culturi și în același timp să te înțelegi pe tine.

Cătălin Cocoșilă