Skip to main content

Descoperă

Schimburile de Tineri în cadrul Erasmus+

Ce este un Schimb de Tineri?

Un schimb de tineri (youth exchange) în cadrul programului Erasmus+ este o activitate internațională care aduce împreună tineri din diferite țări pentru a colabora pe diverse teme de interes comun. Aceste schimburi sunt non-formale și se desfășoară pe o perioadă scurtă de timp (de obicei între 5 și 21 de zile).

Rolul lor este acela de a aduce împreună tineri din 2 sau mai multe țări pentru a facilita schimbul de experiență într-un domeniu prestabilit, prin metode non-formale, într-un mediu multicultural. Subiectele abordate sunt variate precum: mediu și sustenabilitate, dansuri și cultură, educație și competențe profesionale, fotografie, artă, dezvoltare personală, dezvoltarea oportunităților profesionale, sănătatea mentală, sport șamd.

Cum se desășoară un schimb de tineri?

Un schimb de tineri Erasmus+ e ca o tabără internațională unde tineri din mai multe țări se întâlnesc pentru câteva zile (de obicei 5-10 zile) și învață împreună lucruri noi prin activități interactive și distractive. Totul începe cu pregătirea înainte de plecare, unde afli mai multe despre ce vei face, cine vor fi ceilalți participanți și despre locul în care vei merge.

Când ajungi, vei fi cazat împreună cu ceilalți tineri și, din prima zi, încep activități de cunoaștere ca să te simți bine și să-ți faci prieteni. Zilnic, participi la ateliere, jocuri, discuții și activități creative (muzică, artă, jocuri de rol), toate legate de un subiect fain, cum ar fi ecologia, diversitatea culturală sau sănătatea mentală.

Pe lângă activități, ai timp liber să explorezi zona și să te relaxezi. Fiecare zi se termină cu o sesiune de reflecție, unde discuți despre ce ai învățat. La final, primești un certificat care îți recunoaște toate abilitățile noi dobândite și te întorci acasă cu multe amintiri și prieteni noi din toată Europa!

Ce beneficii sunt?

  • Cazare
  • Decontul transportului internațional
  • Diplomă Youthpass
  • Toate mesele asigurate
  • Activități și materiale oferite de organizatori
  • Explorezi locuri noi
  • Îți faci prieteni internaționali
  • Îți îmbunătățești CV-ul
  • Dezvolți o perspectivă interculturală
  • Îți crești încrederea în tine

Ce costuri sunt?

În cadrul unui schimb de tineri Erasmus+, majoritatea costurilor sunt acoperite de program. Transportul internațional, cum ar fi biletele de avion sau tren, este plătit de Erasmus+, însă s-ar putea să trebuiască să achiziționezi biletul inițial și să îl rambursezi ulterior. Cazarea și mesele sunt incluse, deci nu trebuie să te preocupi de acestea.

Singurul cost suplimentar important este asigurarea de sănătate și călătorie, care nu este acoperită, așa că e bine să îți faci una pe cont propriu. În plus, trebuie să ai un mic buget pentru cheltuielile personale, cum ar fi suvenirurile sau transportul local.

De obicei există taxă de participare, dar această contribuție nu este mare, iar tinerii cu oportunități reduse ce se află la prima participare sunt scutiți de aceasta. Pentru a vă informa în legătura cu taxa de participare percepută de către Tinerii 3D accesează: https://tinerii3d.ro/taxa-de-participare/.

Ce trebuie tu să reți este că Erasmus+ se ocupă de majoritatea cheltuielilor, iar tu vei avea doar câteva costuri minore.

Info și Curiozități

  • Nu există o limită de participare în cadrul schimburilor de tineri, singura limitare este cea a vârstei.
    Schimburile de tineri sunt deschise pentru tineri cu vârste între 13 și 30 de ani, totuși liderii de grup au ca limită 18+.
  • Participarea este certificată cu YouthPass – document recunoscut la nivel european (mai multe informații despre acest certificat găsiți aici: https://www.youthpass.eu/ro/youthpass/.
  • Schimburile de tineri din Erasmus+ au început să se dezvolte încă din anii ’80, odată cu lansarea programului Erasmus, care la început era destinat studenților. Mai târziu, în 1989, s-a lansat „Youth for Europe”, un program care a permis tinerilor din diferite țări să se întâlnească și să învețe unii de la alții. În 2000, programul „Tineret” a oficializat schimburile de tineri, făcându-le o parte importantă a mobilității europene pentru tineri. Apoi, „Youth in Action” (2007-2013) a continuat să dezvolte aceste schimburi, punând accent pe învățarea interculturală și incluziune. Din 2014, toate aceste inițiative au fost unite sub Erasmus+, iar schimburile de tineri au devenit și mai accesibile, oferind ocazia de a călători, a învăța și a cunoaște oameni noi din toată Europa, totul într-un cadru super interactiv și distractiv.
  • După schimb, vei face parte dintr-o rețea de tineri internaționali și, cine știe, poate chiar vei păstra prietenii pe viață sau vei vizita noi prieteni în alte țări!

Tinerii 3D și Mobilitățile Internaționale

În anul 2013 am foat parte pentru prima dată într-o mobilitate Tineret în Acțiune, programul precursor Erasmus+.

Până în prezent am sprijinit peste 2000 de tineri din România în cadrul a mai multor mobilități în Europa, cât și în Asia, Africa și regiunea Caraibilor. În calitatea de organizație gazdă am organizat mai multe mobilități, toate în comunitatea noastră din Craiova.

Vrei să descoperi cum a fost experiența altor participanți ăn cadrul mobilităților Tinerii 3D?  Poți verifica recenzile lor pe pagina noastră de Facebook ori pe pagina de Google.

Vrei să fi unul dintre tinerii ce trăiesc aventura unui schimb de tineri alături de Tinerii 3D?