Doru Curoșu: „În fiecare colţ al lumii, voluntariatul este o sursă de bază a dezvoltării personale”

Written by Daniela Hadei. Posted in Povești cu și despre Tinerii 3D

La doar 27 de ani a reuşit să fie voluntar în cele mai mari organizaţii din lume, să coordoneze ONG-uri, să lucreze în Guvernul Republicii Moldova, să-şi deschidă propria companie şi să ajungă în revista Forbes drept unul din cei mai activi tineri din Europa. Este vorba de Doru Curoșu, un tânăr genial de la Chişinău, care, din octombrie curent se va muta la Cluj, acolo unde îşi va începe studiile de masterat.

„Vreau să ajut tinerii să se dezvolte”

Şi-a început activitatea de voluntariat încă din 2009, în primul an de facultate, în mare parte – din plicitiseală, aşa cum ne spune Doru. „În timp, am înţeles că fac voluntariat pentru că vreau să fac o schimbare în ţara mea, că vreau să ajut tinerii să se dezvolte şi să-şi asigure un viitor.Voluntariatul este cea mai bună formă a democraţiei. Dacă la alegeri mergem o dată în câţiva ani, prin voluntariat, alegem să facem schimbări în fiecare zi. Voluntariatul este cea mai bună oportunitate pentru autocunoaştere şi dezvoltare, dar nu în ultimul rând pentru a-ţi face prieteni”, consideră tânărul de la Chişinău.  

„90% din succesul meu se datorează voluntariatului”

În prezent, împreună cu colegii săi, Doru Curoșu dezvoltă un proiect nou, şi anume – cardul EYCA, un card european pentru tineri, care oferă acces la mai multe oportunităţi naţionale şi internaţionale de dezvoltare. „Sperăm mult că până la finele lui 2017 să putem lansa cardul şi în Republica Moldova. Avem un scop simplu, să facilităm accesul tinerilor la cât mai multe oportunităţi”, ne spune Doru. Tânărul afirmă că 90% din succesul său se datorează în special voluntariatului. „Toate proiectele în care am fost implicat, prietenii, rezultatele, organizaţiile pe care le-am coordonat, toate mă reprezintă. De fapt, şi activitatea mea profesională este desprinsă din experienţa de voluntariat. Fiind trainer din 2010, am avut ocazia să lucrez cu zeci de ONG-uri, zeci de companii şi mii de tineri. Voluntariatul a fost şi suport şi impediment la universitate, pe de o parte – experinţă unică acumulată, utilă în domeniul meu, pe de altă parte – spiritul civic şi dorinţa mea de a schimba lucrurile, mereu mi-au dat bătăi de cap”, ne povestește Doru.

„Voluntariatul are aceeași definiţie în fiecare ţară în care am ajuns”

Deşi voluntariatul este recunoscut prin lege şi reprezintă practic un pas important în implicarea tinerilor în societate, Doru Curoșu consideră că autoriţărilor din Republica Moldova nu le prea pasă de tineri. „Asta am văzut în opt ani de voluntariat. Tot ce fac politicienii, funcţionarii publici şi alţi actori din societate pentru tineri, de cele mai multe ori sunt din interese personale, materiale sau de afirmare, sau doar pentru că asta le cere funcţia. Cele mai multe proiecte pentru tineri au fost realizate tot de tineri, cu propriile puteri, cu finanţări internaţionale sau pe alocuri, cu suportul insituţiilor publice. Desigur, conceptul de voluntariat a evoluat enorm din 2009 până în prezent, şi cu aspecte pozitive şi cu momente mai puţin bune. Important e că în toţi aceşti ani, mii de tineri au trăit această experiență, au învăţat ce înseamnă participare civică şi impact social. Voluntariatul are aceeași definiţie în fiecare ţară în care am ajuns. Comparabil este doar entuziasmul cu care se implică tinerii în această activitate şi motivul pentru care o fac. În rest, în fiecare colţ al lumii, voluntariatul este o sursă de bază a dezvoltării personale, comunitare şi a ţării. În Moldova, voluntariatul nu este încadrat încă în programul academic, în baza carnetului de voluntar. Acest fapt ar facilita accesul mai multor tineri la oportunităţi”, ne spune tânărul de la Chişinău.

„Toate succesele mele se datorează oamenilor cu care am lucrat”

Doru Curoșu este un exemplu și un adevărat lider, iar asta se confirmă şi prin faptul că până în prezent a motivat mii de tineri să îl urmeze, iar în opinia sa, leadershipul înseamnă atitudine, viziune şi impact. „E nepărat ca o persoană să fie proactivă, deschisă spre schimbări şi suficient de creativă pentru a aduce aceste schimbări. Leadershipul înseamnă schimbare, respectiv, nu poţi vorbi despre acest lucru fără să ştii ce-ţi doreşti şi cum poţi realiza aceasta. Nu e scopul meu să fac oamenii să meargă după mine. Prefer să cred că sunt înconjurat de oameni care vor să înveţe şi să facă o schimbare, oameni cu aceleaşi valori şi cu acelaşi entuziasm. Exemplul propriu oferă încredere. Mereu am preferat să merg până la capăt când îmi doresc ceva, asta aduce rezultate. Toate succesele mele se datorează oamenilor cu care am lucrat, echipei şi prietenilor. Puţin din ce am realizat se datorează doar efortului propriu. Sunt un om de echipă, din acest considerent şi reuşesc să atrag oamenii”, se destăinuiește Doru Curoșu.

„ Noi suntem totalitatea experienţelor pe care le trăim”

În cinci ani de activitate în cadrul proiectelor internaţionale, Doru Curoșu a reuşit să viziteze în jur de 40 de ţări şi peste 100 de oraşe. „Desigur, fiecare ţară a fost deosebită în felul sau, fie că e vorba de Sri Lanka, Qatar, Israel sau Portugalia. Totuşi, după 15 vizite, Georgia, a rămas ţara mea preferată, datorită culturii, oamenilor şi mâncării”, ne spune Doru, tânărul care a ales să rămân acasă pentru că, după cum ne spune el, Republica Moldova e o ţară a posibilităţilor, dar şi a provocărilor. „Moldova e o ţară în care poţi face multe lucruri frumoase, iar eu m-am regăsit în acele lucruri. Deja, fiecare decide pentru sine care sunt obictivele sale în viaţă şi ce doreşte să lase în urma sa”, consideră Doru. Totodată, în opinia lui, proiectele europene de voluntariat, şi în special Youth în Action (YiA) înseamnă oportunităţi de călătorit şi schimb intercultural. „Acele programe încă au lacune în definire de obictive, dar, în acelaşi timp sunt uşor accesibile şi pot avea un impact unic pentru cei care valorifică corect aceste oportunități. Personal, am beneficiat de o mulţime de proiecte atât YiA, cât şi programele UE, ONU s.a. Un lucru pe care l-am învăţat în toţi aceşti ani este că noi suntem totalitatea experienţelor pe care le trăim, noi suntem fiecare om cu care am interacţionat, fiecare moment de succes şi fiecare eşec. Dar, cel mai important, noi suntem modul în care am trăit fiecare moment din viaţă şi lucrurile învăţate. Asta ar fi cea mai mare provocare – să ştim să ne trăim viaţa la maxim şi să savurăm fiecare clipă, aşa cum este, bună sau mai puţin bună. Să ne învăţăm lecţia şi să mergem mai departe cu mai multă ambiţie şi entuziasm!”, a conchis Doru Curoșu.

Tags: , , , , ,

Leave a comment