Ultimele noutăți sunt mereu aici pentru tine(ri)
Spiritul naturii în implementare
Proiectul „Spiritul naturii” Nr. 2022-1-BG01-ESC51-VTJ-000080595, care vizează conservarea și protecția mediului și a diversității speciilor este în curs de implementare. Beneficiarul este Asociația „Bokaya”, Bulgaria în parteneriat cu „Tinerii 3D.
„Spiritul naturii” la început
A început implementarea proiectului „Spiritul naturii” cu numărul 2022-1-BG01-ESC51-VTJ-000080595. Beneficiarul este Asociația „Bokaya”, Bulgaria în parteneriat cu „3D Tinerii”, România. Durata proiectului – 8 luni. Scopul principal al proiectului: Protecția, menținerea și restaurarea diversității biologice ca parte a potențialului natural de dezvoltare durabilă a municipiului Belogradchik.
Față în față cu realitatea
Social media mi-a acaparat o mare parte a vieții, a minții, a ajuns să-mi controleze acțiunile, uneori chiar și modul de a gândi; fapt pe care am ajuns să-l conștientizez, alegând să-l ignor pentru a “rezolva” problema. Totuși, am ales să particip în proiectul Erasmus+ “Face to Face-Loading to Real Life”, desfășurat în localitatea Miłków […]
„DA” oricărui plan sau idee spontană
Personal, mă consider o persoană care ar spune „DA” oricărui plan sau idee spontană, motiv care m-a ambiționat să accept și programul Erasmus+ al asociației „Tinerii 3D”, care a avut loc în Milkow, Polonia. Fiind primul program de acest gen pentru mine, nu știam ce fel de așteptări să am, însă, după 10 zile petrecute […]
Back to Poland – Creative Recycling, Miłków (Karpacz) – 10-20 January 2022
As soon as I saw this project I knew it was my time to return to Poland. Creative recycling was my fifth Erasmus+ experience and it met all my expectations and beat them all. A project which appears to be typical and rather calming in the beginning ended up to be one of my best […]
Öznur about how a young person can prepare him selves when he/she will leave to another country for a long period
If you are someone who has left their own country for the first time, I think the first thing you should do is to look for something from yourself in the country you are going to. First of all, quickly discovering aspects that are similar to the culture you were born into will be very […]
Până-n Lituania și înapoi
Personal, mă număr printre oamenii care spun da la tot ceea ce înseamnă a face altceva: altceva decât doar a merge la școală, la facultate sau la job, lucru pe care îl poate confirma și cineva care m-a cunoscut în dimineața asta la micul dejun. Cu toate acestea, exista ceva ce nu încercasem încă (până […]
Povestea mea din Ferrol
Știam că trebuia să fac ceva de povestit vara asta . Iar cum pandemia mi-a limitat mult variantele am decis să plec într-un proiect de voluntariat Erasmus+! Unde? Spania ! Mare , soare , căldură…. asta credeam că o să fie, dar nici nu mă așteptăm să vă povestesc ceea ce urmează. După ce am […]
Departe de casă: 10 luni în Ferrol, Spania
Salut! Mă numesc Patricia și am făcut parte dintr-un proiect al Corpului European de Solidaritate pe o durată de 10 luni, în Ferrol, o localitate din regiunea Galicia, Spania. Voi începe prin a explica motivele plecării mele. La 18 ani am cedat presiunii din jur, precum se întâmplă în mod regulat în rândul absolvenților de […]